Riscul de a contracta COVID-19 în avion este foarte scăzut dacă pasagerii poartă mască, arată un studiu american

Studiu despre riscul de a contracta COVID-19 în avion
Studiu despre riscul de a contracta COVID-19 în avion
16 octombrie 2020, 16:58

Cercetătorii din cadrul Comandamentului de transporturi al armatei americane (US Transcom) şi de la Agenţia pentru Proiecte de Cercetări Avansate în Apărare (Darpa) au măsurat, cu ajutorul unor trasori fluorescenţi şi senzori, volumul de aerosoli contagioşi transmişi altor pasageri de către un manechin care simula o persoană infectată ce respira normal.

Pasagerii cei mai expuşi, materializaţi prin senzori, erau în mod evident cei care stăteau fie chiar lângă manechinul „infectat”, fie direct în faţa sau în spatele lui.

Conform celor aproximativ 300 de teste efectuate la sol şi în zbor timp de opt zile la rând în luna august, în cooperare cu compania United Airlines, 99,7% dintre particulele infectate au fost eliminate în 5 minute, înainte de a ajunge la cei mai apropiaţi pasageri, datorită sistemului de ventilaţie sofisticat al aparatelor testate.

Dacă propagarea este extinsă la 40 cele mai apropiate locuri de persoana contaminată, reducerea aerosolilor ajunge la 99,99%.

Aceste rezultate i-au determinat pe oficialii din domeniul transportului militar să ajungă la concluzia că, şi la capacitate maximă, nivelul de transmitere a virusului a fost zero în timpul celor 12 ore de zbor.

Testele au analizat doar ipoteza unui pasager infectat, plecând de la principiul că toţi pasagerii purtau mască în permanenţă şi nu au luat în calcul riscul transmiterii virusului de la un pasager infectat care se deplasa în aeronavă.

Însă, rezultatele sunt „încurajatoare”, a declarat responsabilul studiului pentru Transcom, comandantul Joe Pope.

„Atât pentru modelul 777, cât şi pentru 767, calculele arată că ar fi nevoie de 54 de ore de zbor continuu pentru a inhala suficientă încărcătură virală pentru a se îmbolnăvi”.

De la apariţia pandemiei de COVID-19, armata americană a suspendat majoritatea operaţiunilor de deplasare a efectivelor şi familiilor acestora, ceea ce a provocat întârzieri în repartizări şi relocări.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite