Roboții, angajații unui restaurant din Olanda

13 iunie 2020, 15:15

Este cel mai bun chelner. Nu varsă băuturile și în plus nu te lasă să aștepți. Roboții au fost prezentați pentru prima oară la Târgul de tehnică din China, în toamna anului trecut.

Proprietarul restaurantului din Olanda și-a dorit mașinăriile pentru localul său de la malul mării.

În Olanda, încă nu s-au deschis toate restaurantele așa că cei doi roboței îi servesc doar pe membrii familiei proprietarului.

Când această restricție va fi ridicată, distanțarea fizica va fi obligatorie și cele două mașinării îi vor ajută foarte mult să respecte această regulă.

Și în Olanda, ca de altfel pe tot mapamondul, proprietarii barurilor și restaurantelor au suferit pierderi considerabile, după cel puțin două luni de carantină. Așa că, mașinile care par să vină din viitor, ar putea fi chiar viitorul căutat deopotrivă de clienți și proprietari.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite