Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov: Cu toată empatia pentru pacienți, nu putem elibera concediu fără documentul de la DSP

3 august 2020, 11:02

Vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov a explicat cum a evoluat situația în legătura acordarea concediilor medicale, în perioada pandemiei.

Au fost două legi, prima lege ne permitea să dăm concediu tot cu un document de la DSP, ulterior pentru că volumul de muncă pentru DSP era prea mare, au spus să facem acea declarație pe proprie răspundere. Puteam da atât pacienților care sunt contacți sau suspecți, cât și membrilor familiei cu care aceștia se izolau. Un mic avantaj este că și pe legea veche și pe legea nouă, concediul se poate da retroactiv, până în maxim 30 de zile.  A venit ziua H în care CCR a contestat legea și până pe 2 iulie a funcționat respectiva lege,  după care nu am avut lege deloc până pe 21 iulie. Între 2 și 21 iulie nu am putut elibera nimic pentru că nu am avut bază legală. După 21 iulie apărut noua lege. Pentru perioada intre 2-21 iulie nu știm, nu scrie ce facem cu membrii familiei care s-au izolat împreună cu pacientul, apropo de concediul medical. După 21 iulie, când a apărut noua lege, este foarte clar că au dreptul la concediu numai pacienții care fie că au fost bolnavi, externați la cerere, au fost în spital și după aceea au nevoie de concediu, fie că sunt suspecți sau contacți. Pentru membrii familiei nu se pot da concedii după data de 2 iulie.

Medicul a subliniat că legea nu permite acordarea concediilor medicale pentru persoane infectate, contacți sau suspecți de COVID-19 fără documentul eliberat de Direcțiile de Sănătate Publică.

Problema cea mare, înțeleg cantitatea de muncă uriașă de la DSP, mai ales în orașele mari, cum este Bucureștiul, sunt clar depășiți și au nevoie de forțe proaspete și sper că acest lucru se va întâmpla. Dar fără acest document legea nu ne permite, oricât am vrea să fim  aproape de pacienții noștri.  Cu toată empatia pentru pacienți nu putem elibera concediu fără documentul de la Direcția de Sănătate Publică, a subliniat la TVR vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Rodica Tănăsescu.

Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a arătat la TVR, și la ce soluții recurg medicii de familie pentru monitorizarea persoanelor asimptomatice sau a contacților.

De multe ori starea pacienților care par asimptomatici se agravează brusc în ziua a șaptea, a opta, a noua, și sigur ca atunci lucrurile se precipită și începem să căutăm soluții. De obicei pentru pacienții izolați care sunt numai contacți sau suspecți, ne-am format un obicei  pentru a putea să-i monitorizăm,  fără să-i punem în pericol ceilalți pacienți sau pe noi și familiile noastre. Deocamdată cei mai mulți pacienți sunt cei cu care am ținut legătura la telefon sau pe WhatsApp, pe Zoom, Skype sau prin alte mijloace (…) Eu am cerut fotografie în care să demonstreze că este acasă la el, în propriul living și cu termometrul în mână, a spus Rodica Tănăsescu.

F

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă