ROeID – aplicația ce le va permite românilor să aibă un singur set de credenţiale în raport cu platformele online furnizate de stat

Sebastian Burduja
Sebastian Burduja
25 mai 2023, 13:02

„Lansăm prima versiune, o versiune beta, o versiune de testare pentru identitatea digitală. Este un proiect vital, este un pas pe care România trebuia să-l facă la începutul procesului de transformare digitală. Este un pas care va permite practic românilor să aibă un singur set de credenţiale – utilizator, parolă – în raport cu platformele furnizate de statul român în mediul online, de la ghişeul.ro, până la spaţiul privat virtual al ANAF-ului, hub-ul de servicii al MAI-ului, chiar până la nivelul de Primării sau Consilii judeţene care oferă platforme online. Este important să vă spunem că această aplicaţie, ROeID, este disponibilă pe dispozitivele android. În acest moment, românii o pot descărca. Până la finalul săptămânii, estimăm că va fi disponibilă şi pe dispozitivele Apple”, a informat, într-o conferinţă de presă, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

El i-a îndemnat pe cei care vor descărca aplicaţia să sesizeze eventualele disfuncţionalităţi.

Potrivit lui Burduja, în prezent, aplicaţia se interconectează cu platforma ghişeul.ro. „Practic, prin ROeID, în acest moment putem să ne autentificăm fără niciun fel de problemă în ghişeul.ro”, a explicat ministrul.

Sebastian Burduja a precizat că acest proiect finanţat cu fonduri europene de 20 de milioane de euro are termen de finalizare luna august a acestui an.

„Principalul beneficiu al acestei aplicaţii este că va reprezenta punctul de intrare al românilor în sistemele online, în platformele de servicii digitale pe care statul român le oferă la diverse ministere, Primării, Consilii judeţene, pe măsură ce aceste entităţi vor semna acordul de colaborare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) şi vor integra soluţia ROeID ca modalitate de autentificare în platformele respective”, a menţionat ministrul Cercetării.

El a evidenţiat că această aplicaţie va putea fi folosită şi de românii din diaspora.

„Am un mesaj special şi pentru românii din diaspora. Era o mare problemă, pentru că pe ghişeul.ro nu puteau să îşi facă un cont decât dacă aveau un card bancar emis în România. (…) Prin ROeID aceste (…) probleme sunt rezolvate. Deci, un român din diaspora şi fără cont bancar în România va putea să aibă cont pe ghişeul.ro şi să-şi rezolve toate problemele de acolo, de la taxe, impozite locale, plăţi la ANAF, până la emiterea gratuită a cazierului judiciar online. (…) Serviciile care sunt online, dar până acum necesitau deplasare la ghişeu, vor fi disponibile pe măsură ce aceste entităţi se integrează cu ROeID”, a transmis Sebastian Burduja.

El a mai menţionat că procesul de creare a identităţii digitale este simplu. „(Cel care doreşte să-şi creeze identitate digitală) face o poză la cartea de identitate, îşi face o poză, face un video cu 360, (…) citeşte un proverb”, a completat ministrul.

Conform acestuia, identitatea digitală ar urma să fie pusă şi la dispoziţia mediului privat, iar un client se va putea identifica în raport cu o bancă prin această soluţie fără să trebuiască să meargă, în persoană, odată la câţiva ani, ca un funcţionar să îi verifice cartea de identitate.

„Dorinţa noastră şi a ministerului şi a ADR este să găsim o variantă prin care aplicaţia este pusă şi la dispoziţia băncilor, a societăţilor de asigurare sau altor actori privaţi care au platforme şi servicii online”, a adăugat Sebastian Burduja.

 

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă