Roger Federer, campion la Miami pentru a patra oară
01 Aprilie 2019, 08:51
(actualizat 01 Aprilie 2019, 09:58) (actualizat 01 Aprilie 2019, 09:58)
| Știrile TVR
Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer, locul 5 mondial şi cap de serie numărul 4, a câştigat, duminică, finala turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), dotat cu premii totale în valoare de 8.359.455 dolari. Fostul lider mondial l-a învins pe americanul John Isner, numărul 9 mondial şi favorit nr. 7, în două seturi, 6-1, 6-4.
Federer (37 ani) a avut nevoie de o oră şi trei minute pentru a-şi adjudeca victoria în faţa deţinătorului titlului competiţiei. Isner a avut pe final de meci probleme la piciorul stâng.
Elveţianul a câștigt astfel cel de-al 101-lea trofeu al carierei și al 28-lea la un turneu de Masters 1000.
Roger Federer a mai câştigat la Miami în 2005, 2006 şi 2017.