România, poartă de intrare în UE pentru refugiaţi. În centrele din Timișoara sunt tot mai mulți afgani

România poartă de intrare în UE pentru refugiaţi
România poartă de intrare în UE pentru refugiaţi
17 august 2021, 17:00

Centrele de refugiați din Timișoara sunt deja pline. Iar printre migranți sunt tot mai mulți afgani. Acest tânăr are 20 de ani, iar în Afganistan era croitor. Și-a părăsit casa și familia și a plecat cu gândul la o viață mai bună. Șase luni a fost pe drumuri până a ajuns în România. Nu vrea să rămână, ci să ajungă în Germania.

Refugiații afgani plătesc mii de euro să ajungă în vestul Europei. Se gândesc însă cu durere în suflet la familiile lăsate în urmă.

Ruta spre vestul Europei s-a schimbat. Acum, granița dintre Serbia și România a devenit poarta prin care migranții intră în Uniunea Europeană. Vin la noi și cer azil ca să evite deportarea.

În prima jumătate a anului 2021, a fost o creștere de 41% față de anul trecut a tentativelor de trecere ilegală a frontierei.

Potrivit Poliției de Frontieră, numărul migranților ilegali identificați în timp ce încercau să treacă granițele țării, în primele șase luni ale anului 2021, a fost de 8.758, cu 200% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020.

În prima jumătate a anului, Poliția de Frontieră a reușit  să prevină intrarea ilegală în țară a peste 28.000 de persoane.

Cel mai des, migranții apelează la rețele internaționale de trafic, cărora le plătesc aproape 5000 de euro de persoană. Și sunt ascunși în autocamioane, inclusiv în saci de plastic. Dar vin și cu ambarcațiuni pe Dunăre. Și de multe ori își pun viața în pericol.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite