România, reprezentată la jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a de Majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi Ambasadorul României în Marea Britanie

31 mai 2022, 20:04

Pe 2 iunie, majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi Ambasadorul României în Marea Britanie vor merge la Trooping the Color.

Pe 29 martie, Familia Regală a României a participat la ceremonia organizată în memoria Prințului Philip, la Westminster Abbey, iar în noiembrie a fost primită de Regina Elisabeta a II-a într-o vizită privată, la Castelul Windsor.

ASR Principele Radu: Pentru Majestatea Sa Margareta și pentru mine este un moment atât de privilegiat că aproape nu găsesc un cuvânt să îl descriu, dar cred că întâlnirea noastră cu suverana britanică este și onoarea adusă întregii societăți românești.

Familiile regale din România şi Marea Britanie sunt înrudite: bunica Regelui Mihai era descendentă directă a regilor Angliei. Şi Regina Elena, mama lui Mihai, a fost verişoara primară a Prinţului Philip, soţul actualei suverane britanice.

Mai apropiat ca vârstă de Regele Mihai, Prinţul Philip venea în copilărie în România, să-i fie partener de joacă micului rege urcat pe tron înainte de a împlini 6 ani. Apoi, în exil, soţul suveranei britanice a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta.

MS Margareta, Custodele Coroanei: M-a invitat la Buckingham, Windsor sau chiar în Scoția, m-a ajutat foarte mult.

Întâlnirile cu suverana Britanică sunt de fiecare dată speciale.

MS Margareta, Custodele Coroanei: Nu e niciodată o întâlnire obișnuită, pentru că e o persoană minunată și neobișnuită. Mereu e o plăcere și mereu are un sfat, care rămâne ani de zile după.

ASR Principele Radu: Majestatea Sa Regina e o legendă vie, îți vine greu să şi respriri în faţa ei, când apare. Ca şi Regele Mihai, a făcut istoria unui secol întreg. Nu e de mirare că au avut afecțiune unul pentru celălalt.

Majestatea Sa nu poate uita nici prima întâlnire, din copilărie.

MS Margareta, Custodele Coroanei: Am uitat să fac o reverență, cred că am avut 3 ani și m-au învățat vreo 3 săptămâni.

Securitatea a fost mereu interesată de legăturile celor două familii regale. Exista temerea că fata cea mare a Regelui Mihai s-ar putea căsători cu Prinţul Moştenitor al Marii Britanii pentru că se întâlneau destul de des.

Prințul Charles a rămas atașat de România şi îşi vizitează deseori verişoara. Săptămâna trecută, împreună au vizitat Centrul pentru refugiați ucraineni de la Romexpo.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite