România, pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin cancer. CNAS: Cheltuielile pentru tratamentul cancerului s-au dublat în ultimii cinci ani

Cancer
Cancer
8 februarie 2023, 12:28

„Cancerul în ţara noastră face cele mai multe victime. Cu 48% mai multe decât media europeană conform raportului de ţară al Comisiei Europene şi al OECD. (…) Este o ruşine pentru noi dar sunt convins că vom reuşi să ne ridicăm şi să nu mai fim pe ultimul loc în graficele europene. Pot afirma că toate îmbunătăţirile privind accesul la terapii şi tehnici noi în tratamentul cancerului au fost destule noutăţi în acest sens. De 23 de ani de când sunt pe strada oncologiei suntem tot pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer şi pe ultimul loc la finanţare. (…) Sunt convins că doar împreună – politicieni, medici, decidenţi din sănătate, organizaţii de pacienţi, dar şi industria farmaceutică, care a avut şi va avea un rol important în această ecuaţie, putem schimba radical situaţia în viitorul raport de ţară al Comisiei Europene, dar şi calitatea vieţii pacienţilor”, a spus Irimia.

Senatorul Nicoleta Pauliuc a afirmat că sistemul medical din România are nevoie de un registru al pacienţilor cu cancer.

„Împreună cu FABC ne dorim şi cerem celor din sistemul medical să înţeleagă că România are nevoie de un registru al pacienţilor de cancer. România are nevoie de registru al supravieţuitorilor de cancer. Ca în multe alte domenii de activitate, să ai legi şi reglementări bune nu este îndeajuns. Discutând cu mulţi bolnavi de cancer care şi-au pus speranţa în munca noastră comună am ajuns la concluzia că aşteptările lor în mod justificat sunt foarte mari ca schimbarea să se producă acum. Pentru o persoană bolnavă de cancer timpul nu are răbdare”, a susţinut senatorul.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a amintit că ţara noastră are un Plan naţional de prevenire şi de combatere a cancerului.

„Anul trecut speram să avem această lege care consfinţeşte un Plan naţional de prevenire şi de combatere a cancerului. Iată că acest lucru s-a întâmplat spre sfârşitul anului când a fost promulgat de către domnul preşedinte Iohannis acest efort conjugat nu numai al tuturor actorilor politici, ci al tuturor celor care au pus umărul la acest demers extraordinar de important, fără precedent aproape. (…) Cred că fără o schimbare de paradigmă, fără un alt fel în care să ne uităm la lucruri nu vom reuşi să facem aceşti paşi înainte, să ajungem şi în România aşa cum se întâmplă în alte state europene”, a susţinut Andrei Baciu.

 

Cheltuielile pentru tratamentul cancerului s-au dublat în ultimii cinci ani


Cheltuielile pentru tratamentul cancerului s-au dublat în ultimii cinci ani, de la aproape 1,5 miliarde de lei în anul 2017 la 3,9 miliarde lei în credite de angajament pentru finanţarea Programului naţional curativ de oncologie, a declarat miercuri preşedintele CNAS, Adela Cojan.

„De la aproape 1,5 miliarde de lei în anul 2017 la 3,9 miliarde lei creditele de angajament pentru finanţarea Programului naţional curativ de oncologie. (…) De anul trecut din aprilie sunt deja introduse acele riscograme, sunt dezvoltate pentru noul contract cadru acele riscograme ce identifică principalii factori de risc asociaţi bolii oncologice. Este vorba despre consumul de tutun, nivelele de consum de alcool, unde ne aflăm pe primele locuri faţă de media europeană, comportamentul alimentar cu minimă consiliere psihologică încă din nivele primare sau secundare de asistenţă medicală, nivele de activitate fizică sau consiliere pentru combatarea sedentarismului, comportamentul sexual, care poate să fie legat de apariţia cancerelor genitale, toate acestea fiind de data aceasta elementele cuantificate, validate, evaluate şi decontate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate la nivelul primului nivel decontat între pacient şi sectorul de sănătate românesc”, a spus Cojan, în cadrul evenimentului „Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului în contextul implementării Planului Naţional de Prevenire şi Control al Cancerului”, organizat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Potrivit acesteia, a crescut şi numărul centrelor de terapie, astfel încât anul trecut în aceste centre au fost trataţi 24.000 de pacienţi, faţă de 8.000-9.000 în urmă cu zece ani.

„Pentru decontarea acestor servicii avem în plan în viitorul foarte apropiat introducerea inclusiv a radioterapiei stereotactice în acest subprogram al radioterapiei bolnavilor cu afecţiuni oncologice”, a arătat reprezentantul CNAS.

Adela Cojan a spus că în urma discuţiilor cu specialiştii este creată deja o linie bugetară pentru introducerea markerilor genetici în vederea tratamentului personalizat pentru cancerul de sân, cancerul de ovar, cancerul de plămân şi cancerul colorectal.

„Din discuţiile cu specialiştii deja este creată linie bugetară specială cel puţin pentru introducerea markerilor genetici în vederea tratamentului personalizat pentru patru dintre localizări – cancerul de sân, cancerul de ovar, cancerul de plămân şi cancerul colorectal”, a susţinut Cojan.

 

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite