România se îndreaptă spre cel mai negru scenariu, cu peste 2.500 de cazuri Covid la ATI

25 septembrie 2021, 20:12

România se îndreaptă spre cel mai grav scenariu: carantină și restricții în mai toate domeniile. Pentru a patra zi la rând, sunt peste 7.000 de noi infectări. Situația este critică dacă ne uităm la aceeași zi a anului trecut, când pe 25 septembrie erau puțin peste 1.600 de cazuri.

Și la Terapie Intensivă sunt tratați de două ori mai mulți bolnavi.

Dar cifrele care îi îngrijorează pe medici și pe autorități par că nu îi sperie pe mulți români care ignoră și vaccinarea și regulile de protecție. În spitale se vede cel mai bine cât de gravă este situația: Nu mai sunt locuri la terapie intensivă,  iar în secțiile Covid zilnic se suplimentează paturile sau se fac transferuri în alte județe.

ADRIANA PISTOL, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile: Avem şi o estimare vizavi de posibilitatea cazurilor severe. În jur de vreo 2.000-2.500 de cazuri de terapie intensivă pentru sfârşit de octombrie. Ăsta ar fi cel mai rău scenariu.

În aceste condiții, cadrele medicale ar trebui să se vaccineze anti-Covid 19, ca să se autoprotejeze și să-i protejeze și pe pacienți.

Prof. dr. DAN CORIU, preşedintele Colegiul Medicilor din România: Vaccinarea este singura metodă, dovedită ştiintific, care poate stopa această pandemie. Medicii au fost incluşi în primul val al vaccinării şi s-au vaccinat într-un procent mare. Rezultatul a fost foarte interesant, pentru că incidenţa infecției cu Covid 19 în rândul medicilor a scăzut dramatic. Dacă până în ianuarie 2021 am pierdut foarte mulţi colegi, foarte mulţi medici, după ianuarie, după vaccinare, eu nu mai cunosc astfel de situaţii.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, peste 70% dintre medicii din România s-au vaccinat cu schemă completă. Și doar sub 60 la sută din personalul sanitar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă