România verifică aplicația TikTok pentru toate instituțiile de stat. Este analizat riscul de securitate

3 martie 2023, 18:07

Autoritățile din țară noastră analizează dacă ar trebuie interzisă și în România folosirea aplicației TikTok pe telefoanele, tabletele și laptopurile de serviciu ale angajaților din instituții publice, așa cum s-a decis la Bruxelles.

Nicolae Ciucă, premierul României: O astfel de decizie trebuie să se bazeze pe datele furnizate de specialiști și analiză de rețea precum și consecințele unei astfel de decizii trebuie analizate foarte bine și în momentul în care ne-am clarificat nu avem nicio problema să ne aliniem la comportamentul CE.

Sebastian Burduja, ministrul Cercetării și Digitalizării: Analizele instituţiilor abilitate cu securitatea cibernetică, în România, se concentreză, în acest moment, pe aplicaţia Tik Tok. Verifică ce informaţii cu caracter personal colectează această aplicaţie, ce informaţie stochează despre fiecare utilizator, dacă aceste informaţii sunt folosite şI în alte scopuri faţă de funcţionalităţile aplicaţiei. Se verifică şi dacă aplicaţia are eventuale opţiuni ascunse de monitorizare şi accesare a altor resurse din telefon.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării susține că în cel mult două săptămâni va există un rezultat și în funcție de acesta vor fi aplicate măsuri. În Canada și în Danemarca, parlamentarilor li s-a cerut să-și dezinstaleze TikTok-ul de pe telefoanele de serviciu, din cauza riscului de spionaj.

Silviu Stahie, specialist securitate cibernetică: Genul acesta de aplicații, nu doar TikTok, adună foarte multe informații despre utilizatori. Vorbim de tipul de dispozitiv, Tipul de internet, IP-ul de pe care se conectează. Lăsând la o parte faptul că guvernul chinez ar avea o opțiune de a colecta ilegal infomații prin această aplicație. Companiile care operează în Europa trebuie să respecte directivele europene și să stocheze datele aici.

Alexandru Nazare, senator PNL: Ar trebui făcut un review al tuturor aplicațiilor, în urmă căreua să se constate care sunt aplicațiile sigure din punctul nostru de vedere, al României.

Radu Mihail, liderul senatorilor USR: Am un cont, de vreo trei zile cred că-l am, dar încerc să nu-l folosesc nici pe telefonul meu personal sau de serviciu, nici pe calculatorul de serviciu.

Daniel Zamfir, senator PSD: Cred că și cu TikTok-ul ar trebui să fim mai atenți, mai ales în ceea ce privește paginile oficiale. Cred că e nepotrivit că Senatul să aibă pagină oficială pe TikTok.

De la 1 februarie, de la începutul sesiunii parlamentare, senatorii au votat un memorandul care prevede înființarea unui cont al Senatului pe aplicația TikTok, unde aleșii sa-și prezinte activitatea desfasurată în plen sau în comisiile de specialitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite