Românii, tot mai relaxați în lupta cu virusul. Nu se mai tem nici de sancţiuni

8 iunie 2020, 20:24

Fără restricții și complet neprotejați în fața noului coronavirus. Și la mare, în Vama Veche, e încă stare de alertă. Dar cine mai ţine cont de reguli când distracţia e în toi?

Şi pe plajă, cei doi metri liberi dintre şezlonguri sau prosoape sunt doar pe hârtie. La fel, şi amenzile.

Și în București regulile sunt ignorate tot mai mult. În magazine şi benzinării, mulţi nu poartă măştile de protecţie obligatorii. Aproape că nu există mijloc de transport în comun în care să nu fie călători fără mască.

La metrou, călătorii au decis că măștile stau mai bine sub bărbie. Fără să țină seama că riscă să inhaleze virusul.

Săptămâna trecută, în toată ţara, Jandarmeria a dat doar 175 de amenzi pentru lipsa măştii şi nerespectarea distanţei sociale.

Şi poliţiştii trebuie să se asigure că legea se respectă.

Sancţiunile contravenţionale se încadrează între 500 şi 2500 de lei pentru persoanele fizice care nu poartă măştile de protecţie.

Decizia finală privind prelungirea stării de alertă o va lua Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite