Rugby: Finala Cupei României, Steaua – Timişoara Saracens, în direct la TVR

CSA Steaua - Dinamo Bucureşti 22-17
CSA Steaua - Dinamo Bucureşti 22-17
23 noiembrie 2019, 17:07

Duelul din Ghencea a început cu Dinamo în avantaj, după lovitura de pedeapsă concretizată în puncte de Kobakidze. Răspunsul Stelei nu a întârziat. Porojan a reuşit primul eseu al partidei, apoi Arvinte a mărit avantajul servit ideal de căpitanul Lucaci. Dinamo a revenit în joc, a ţinut aproape de eterna rivală şi chiar a reuşit un eseu pe finalul partidei, însă nu a fost suficient. Steaua s-a impus cu 22 la 17.

„Victoria cu Dinamo este întotdeauna binevenită! Felicitări băieţilor că au muncit, deşi vremea nu ne-a ajutat prea tare”, a declarat Alexandru Porojan.

„De fiecare dată este o victorie specială în faţa celor de la Dinamo pentru că, după cum se ştie, este un derby etern, care ne motivează de fiecare dată”, a spus Tudor Boldor.

Steaua si Timisoara se vor înfrunta în finala Cupei României sâmbătă, 7 decembrie, la Braşov, într-o partidă transmisă în direct de TVR.

„Întâlnim o echipă foarte puternică a Timişoarei, dornică de trofee, la fel ca şi noi. Sperăm să ne motivăm atât de puternic încât să câştigăm şi noi un trofeu anul acesta”, a spus Dănuţ Dumbravă, antrenorul echipei CSA Steaua.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă