RUSIA | ATAC ARMAT LA UNIVERSITATE: Este doliu în regiunea Perm. Ucigașul este încă la reanimare. După ce se va vindeca, își va petrece tot restul vieții în închisoare

21 septembrie 2021, 12:10

Până seară târziu oamenii au adus flori și au aprins lumânări în față Universității din Perm. Lumea încă nu și-a revenit din starea de șoc.

Comportamentul unui cadru didactic în timpul atacului armat a stârnit discuții aprinse în Universitate. Profesorul de literatură rusă a continuat să predea în timp ce atacatorul își răpunea victimele pe holurile clădirii. Studenții l-au rugat să îi lase să plece , însă profesorul nu i-a lăsat. Mai târziu acesta a recunoscut că și lui i-a fost frică însă a vrut să evite panica în rândul studenților care ar fi dus la urmări fatale.

Sunt din ce în ce mai multe discuții, cel puțin la nivelul comitetelor de părinți ca dascălii din școală, împreună cu psihologii să identifice din timp elevii cu tulburări de comportament, capabili de gesturi necugetate. Sunt voci care atrag atenția că numărul atacurilor armate din școli crește și din cauza propagandei militariste care se face nu numai în presă, dar și în unitățile de învățământ.

 

 

 

RUSIA, CORESPONDENȚĂ DE LA LIVIU IUREA

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite