S-a stins părintele Onufrie, „pustnicul zăpezilor” de pe Muntele Postăvaru, la vârsta de 70 de ani

14 martie 2023, 16:42

Părintele Onufrie, „pustnicul zăpezilor” sau „ultimul sihastru autentic”, cum a fost numit, a vrut să ia calea mănăstirii din adolescență.

Visul i s-a împlinit abia la 20 de ani, pentru că, până atunci, a avut grijă de sora lui mai mică. A primit taina preoției la Mănăstirea Cernica, unde a stat 20 de ani.

După Revoluție a vizitat Muntele Postăvaru, de care s-a îndrăgostit. A cerut binecuvântarea duhovnicului și a decis să-și construiască o chilie printre crestele masivului, lângă un izvor. Mai mulți creștini l-au ajutat să amenajeze locul de sihăstrie.

Am făcut troiță, am făcut clopotniță, jos am făcut chilia și am făcut deasupra mea paraclisul. Eu stau jos, descria locul părintele în 2011

Un om tare bun, tare cumsecade. Ne-a deschis capela, am scris și noi pomelnice, cum se obișnuiește, spune o femeie.

De ziua Sfântului Onufrie, pe 12 iunie, veneau zeci de oameni să-l sărbătorească.

Avea vorbe bune pentru fiecare. Era întotdeauna de un calm și o înțelepciune remarcabilă, își amintește un enoriaș.

Cătălin Petrescu, reprezentant Salvamont Poiana Brașov: Venea la noi la refugiu, ne aducea calendare, apă sfinţită, deci aveam o legătură cu dânsul.

Iarna îi era cel mai greu.

Am avut zăpadă câteodată peste 4-5 metri. Am făcut tunel la izvor, ca să scot apă. Izvorul nu îngheață niciodată. Eram blocat și trebuia să ies prin geam, în zăpadă, să dau zăpada în fața ușii să pot să ies, spunea pe în 2011 părintele Onufrie.

Aseară, inima părintelui Onufrie a încetat să mai bată. Cineva l-a descoperit în suferință și a cerut ajutor.

Cătălin Petrescu, reprezentant Salvamont Poiana Brașov: O echipă de prim-răspuns de la baza Bradul a plecat spre locul solicitării. S-au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au dat niciun rezultat.

Părintele Onufrie ar fi împlinit luna aceasta 70 de ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite