Sărbătoarea verzei, în Harghita. Cele mai bune sarmale se fac cu varza din Frumoasa, susţin localnicii

13 octombrie 2019, 12:55

Nici nu se ridicase ceață dimineții de pe câmpuri, când localnicii au venit la cules de varză. Așa cum fac de mai bine de o sută de ani, oamenii din Frumoasa transformă munca în sărbătoare, la care participa toată suflarea comunei.

Tăiatul verzei se face întotdeauna în a două sâmbătă din octombrie. Oamenii nici nu se sinchisesc că la răsărit pe câmp sunt minus două grade. Anul acesta însă recolta nu a fost pe măsură așteptărilor.

„Nu a fost o recoltă prea bună , a fost secetă după aceea ploaie multă și invazie de fluturi albi , dar totuși vin oamenii să cumpere varză” spune un producător local.

Vin pentru că nicăieri nu e varză ca la Frumoasa. Și n-o spun doar localnicii, ci mai ales cei care fac cale lungă pentru a-și face provizii de iarnă.

În trei săptămâni, maximum o lună, varza de la Frumoasa, pusă la murat, este bună de sarmale. Dar e bună și gustoasă și abia culeasă de pe câmp. Așa că după muncă, la Frumoasă, se încinge petrecere mare.

Rețetele sunt păstrate cu strășnicie, iar ceaunele împrăștie arome delicioase.

Sute de oameni iau parte la petrecerea cu mâncare bună și spectacole de muzică populară care țin până seara.

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite