Sărbători modeste și marcate de lipsuri în Rusia. Primăria Moscovei nu mai organizează tradiționala petrecere în aer liber de Anul Nou

27 decembrie 2022, 18:17

Multe regiuni din Rusia au decis că nu vor organiza Târguri de Crăciun și nici festivaluri dedicate Anului Nou.

Autoritățile regionale motivează că banii economisiți vor fi alocați nevoilor armatei ruse de pe frontul din Ucraina.

Unii lideri locali spun că nu e normal ca lumea să se distreze, în contextul declanșării de către Rusia a unui război de agresiune în țara vecină.

Moscova, în schimb, a decis să amenajeze târguri de Anul Nou tocmai pentru a nu irita și mai mult populația, confruntată deja cu o serie de lipsuri și restricții.

În anii anteriori, Târgurile de Crăciun aveau pavilioane dedicate capitalelor europene, cu produse tradiționale specifice.

Acum, din cauza sancțiunilor, magaziele vând doar mărfuri locale cu produse aduse eventual din diferite regiuni ale Rusiei.

În locul prăjiturilor cu marțipan și alte suveniruri occidentale, magazinele vând pește și ciuperci uscate, fructe de pădure congelate sau preparate autohtone din vânat.

Mulți ruși recunosc că își vor petrece sărbătorile acasă.

Primăria Moscovei a decis să nu mai organizeze concerte, petreceri în aer liber și nici tradiționalul foc de artificii de la miezul nopții, la cumpăna dintre ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite