Se înmulțesc apelurile pentru donarea de plasmă. Inclusiv pe rețelele de socializare, prieteni sau rude ale celor care se luptă cu infecția cu coronavirus încearcă să îi mobilizeze pe cei care s-au vindecat
19 Octombrie 2020, 10:20
(actualizat 19 Octombrie 2020, 12:07)

Criza donatorilor de plasmă pentru pacienții cu forme severe de COVID-19 continuă. În județul Timiș, spre exemplu, numărul celor care au fost infectați cu SARS-CoV-2 și s-au vindecat este de peste 5.000 de persoane. Cu toate acestea, până în prezent, au ales să ajute la salvarea vieții altor bolnavi de COVID doar aproximativ 130 de oameni. În aceste condiții, Serviciul Județean de Ambulanță Timiș aduce, și de mai multe ori pe săptămână, plasmă din alte colțuri ale țării.

Cu toate eforturile medicilor de la ambulanță, sunt pacienți care nu beneficiază de tratamentul cu plasmă, a transmis Ana Maria Chevereșan pentru Telejurnal Regional. Apelurile la donarea de plasmă sunt numeroase. Inclusiv pe rețelele de socializare, prieteni sau rude ale celor care se luptă cu boala încearcă să îi mobilizeze pe cei care s-au vindecat de COVID-19 să se deplaseze la centrul de transfuzii.

Între timp, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara vin zilnic 4-5 persoane vindecate de COVID-19 pentru a dona plasmă.

În total, de la începutul pandemiei și până în prezent, circa 130 de timișeni au ales să doneze plasmă pentru a ajuta la salvarea vieții unui pacient infectat cu noul coronavirus.

Cei mai mulți sunt angajați ai unor companii sau instituții unde au fost focare de infecție, iar conducerile și-au mobilizat angajații să doneze.

Nu de puține ori s-a întâmplat ca medicii timișoreni să fie nevoiți să aplice alte protocoale de tratament unor pacienți pentru care, poate, plasma cu anticorpi ar fi putut fi salvatoare.

Pentru ca pacienții diagnosticați cu COVID-19 internați la Timișoara să beneficieze de plasmă, cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Timiș pleacă, de mai multe ori pe săptămână, prin țară, pentru a aduce acest tip de tratament. A fost adusă plasmă din județele Maramureș, Argeș, Brașov și Arad.

Adnana Simon este coordonatoarea Compartimentului de Transport din SAJ Timiș, iar în calitate de fost pacient COVID și donator de plasmă este revoltată că oamenii aleg să stea deoparte după ce se vindecă, mai ales cadrele medicale.

Printre motivele invocate adesea de cei care refuză să doneze plasmă se numără teama de ac, de a nu rememora experiența bolii, dar și frica de a nu se reinfecta în timpul donării de sânge.