Se intensifică controalele rutiere. MAI: Peste 800 de permise de conducere, reţinute duminică dintre care 132, pentru consum de alcool

21 august 2023, 09:10

Pentru a-i descuraja, polițiștii Capitalei au intensificat filtrele și controalele. Aseară, sute de conducători au fost trași pe dreapta pentru verificări.

În vizorul agenților au fost șoferii care se intoarceau în Capitală. La intrare dinspre Autostrada Soarelui, sute de șoferi au fost trași pe dreapta. După controlul actelor, conducătorii auto au fost testați cu alcooltestul sau cu testul rapid pentru consumul de droguri.

Un tânăr și-a întrerupt brusc călătoria și a devenit pieton după ce testul rapid de consum de droguri i-a ieșit pozitiv.

La acțiune a fost adus și un câine antrenat special pentru descoperirea drogurilor. Așa că multe mașini au fost inspectate de patruped. Au fost și șoferi care au ignorat semnalele de oprire. Unul dintre ei a fost prins de polițișți. Bărbatul consumase alcool exagerat de mult. Apoi, s-a urcat la volan și a susținut că a venit în București pentru a căuta medicamente pentru copilul său.

Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Bucureşti: conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive crește semnificativ riscul implicării într-un accident. Atât alcoolul cât și substanțele favorizează riscul, afectează capacitatea de concentrare, induc conducătorilor o falsă impresie a propriilor simțuri și asumarea inconștientă a unor greșeli în trafic.

Polițiștii au găsit și alte nereguli și au dat amenzi de peste 24.000 de lei și au reținut 8 permise de conducere.

La nivel național, peste 800 de permise de conducere au fost reţinute, duminică, de poliţişti, 132 pentru consum de alcool şi 22 pentru consum droguri, a informat, luni, Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea 250 de certificate de înmatriculare au fost retrase.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite