Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, în vizită la Bucureşti. ”Securitatea şi stabilitatea din regiunea Mării Negre sunt în interesul naţional al SUA”

Lloyd J. Austin III în vizită în România
Lloyd J. Austin III în vizită în România
20 octombrie 2021, 08:01

Principalul subiect de discuție pe care l-a avut la București secretarul american al Apărării a fost, bineînțeles, securitatea la Marea Neagră.

Lloyd Austin: „Regiunea este vulnerabilă la agresiunile Rusiei. Am văzut asta în desfăşurările din Estul Ucrainei, în ocuparea unei părţi a Georgiei, în militarizarea Mării Negre, în acţiunile provocatoare din aer şi de pe mare. Cred că prezenţa noastră în regiune continuă să prevină o agresiune a Rusiei şi sprijină forţele NATO să acţioneze mai eficient în cazul în care descurajarea nu mai funcţionează.”

SUA au amplasat la Deveselu sistemul antirachetă care apără întreaga Alianță și au permanent în România în jur de 1000 de militari. Cei mai mulți sunt în Baza Mihail Kogălniceanu, unde au adus blindate grele și elicoptere de transport și atac.

Șeful Pentagonului s-a întâlnit și cu președintele Klaus Iohannis. Cei doi au discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, mai ales din perspectiva cooperării în domeniul apărării. Vizita lui Lloyd Austin este prima vizita a unui secretar al apărării american în Romania în ultimii 7 ani

Lloyd J. Austin s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, aflat în vizită oficială în România, iar în cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la stadiul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA şi perspectivele de dezvoltare ale acestuia, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţial, şeful statului „a apreciat evoluţia şi rezultatele remarcabile ale cooperării bilaterale dintre ţara noastră şi SUA şi a reiterat importanţa pe care ţara noastră o acordă consolidării Parteneriatului Strategic, atât la nivelul dialogului politic, cât şi la nivel sectorial, în domeniile apărării, economic şi energetic”.

În context, Iohannis a evocat dialogul substanţial pe care l-a avut cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, în marja Summitului NATO de la Bruxelles din luna iunie, precum şi importanţa participării liderului de la Casa Albă la Summitul Formatului B9, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni în luna mai.

El a salutat nivelul excelent al cooperării existente la nivelul forţelor armate române şi americane, confirmat în cadrul exerciţiilor, misiunilor şi operaţiilor, şi a încurajat dezvoltarea pe mai departe a proiectelor comune în context bilateral şi aliat, pentru întărirea securităţii regionale şi, implicit, a celei euroatlantice.

Totodată, preşedintele României a oferit asigurări că ţara noastră va continua să fie un partener strategic şi un aliat de încredere, ferm angajat în consolidarea politică şi militară a Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre.

Referindu-se la contextul global de securitate, Klaus Iohannis a evocat caracterul esenţial al unei relaţii transatlantice solide pentru gestionarea provocărilor comune de securitate.

Şeful statului a punctat impactul evoluţiilor recente din domeniul energetic la nivelul Uniunii Europene, evidenţiind eforturile României în direcţia diversificării surselor de energie, precum energia nucleară, şi a sporirii independenţei energetice a ţării noastre.

Secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, a apreciat consistenţa Parteneriatului Strategic cu România şi a subliniat interesul sporit al SUA de a continua dezvoltarea şi diversificarea excelentelor relaţii de cooperare cu ţara noastră.

Oficialul american a transmis recunoştinţa SUA faţă de contribuţia majoră a României în cadrul NATO, punctând importanţa cooperării dintre forţele armate române şi americane, în cei aproape 20 de ani în teatrul de operaţii din Afganistan, pentru construcţia şi aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.

De asemenea, secretarul Apărării, Lloyd J. Austin, a subliniat hotărârea SUA de a-şi menţine angajamentul în securitatea regiunii Mării Negre şi de a consolida relaţiile bilaterale cu România

Întâlnire cu ministrul român al Apărării

Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, a fost primit, miercuri dimineaţa, de ministrul român al Apărării, Nicolae Ciucă. Oficialul american se află într-o vizită oficială în România, urmând să fie primit şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Securitatea şi stabilitatea din regiunea Mării Negre sunt în interesul naţional al SUA şi sunt critice în ceea ce priveşte securitatea Flancului estic, a declarat, miercuri, secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologul român, Nicolae Ciucă.

El a spus că „este evident că regiunea este vulnerabilă la agresiunea Rusiei şi am văzut asta din acţiunile ce au loc în estul Ucrainei, ocupaţia mai multor părţi ale Georgiei, militarizarea Mării Negre şi acţiunile provocatoare din aer şi de pe mare”.

„Aş continua spunând că activităţile destabilizatoare din zona Mării Negre reflectă ambiţiile sale de a recâştiga o poziţie dominantă în regiune şi pentru a opri crearea unei Europe întregi, libere şi în pace. Din nou, regiunea Mării Negre face parte din interesul naţional al SUA şi vom fi concentraţi asupra ei şi vom continua să lucrăm cu partenerii noştri din regiune”, a adăugat secretarul american al Apărării.

Ulterior, Lloyd J. Austin III va fi primit de preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Potrivit unui comunicat publicat pe 15 octombrie pe site-ul oficial al Ministerului american al Apărării, în timpul vizitei sale în România, Lloyd J. Austin III va merge şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Vizita în România a secretarului american al Apărării face parte dintr-un turneu care a inclus Georgia şi Ucraina, înainte de participarea la reuniunea NATO de la Bruxelles care începe joi.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa

Cum arată scenariul unei invazii a lui Vladimir Putin în Europa