Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, vine în Europa la acest sfârșit de săptămână

Antony Blinken
Antony Blinken
12 mai 2022, 18:44

Secretarul de stat, izolat de domiciliu din 4 mai, îl primeşte joi pe omologul său thailandez Don Pramudwinai, chiar înainte de începutul unui summit al preşedintelui american Joe Biden cu liderii din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Sâmbătă, Blinken va pleca spre Germania. Duminică va participa la Berlin la o reuniune informală a miniştrilor de Externe din Alianţa Nord-Atlantică, în scopul continuării coordonării răspunsului lor la invazia rusă în Ucraina, a anunţat Departamentul de Stat, într-un comunicat.

Această întâlnire are loc într-un moment crucial.

Finlanda şi-a exprimat joi în mod deschis dorinţa de a intra „fără întârziere” în NATO, ceea ce ridică problema garanţiilor de securitate pe care alte ţări membre, şi înainte de toate SUA i le-ar putea asigura în timpul procesului de aderare vizavi de Rusia, care deja a denunţat o ameninţare la adresa sa.

Duminică, Antony Blinken va merge în Franţa până luni, pentru a participa la Saclay, o suburbie a Parisului, la o reuniune între SUA şi UE pe tema comerţului şi tehnologiilor.

Din cauza infectării cu COVID-19, care l-a ţinut în izolare la Washington, secretarul de stat al SUA a trebuit în schimb să renunţe la deplasarea în Maroc pentru a prezida o reuniune a coaliţiei internaţionale anti-jihadiste, care a avut loc miercuri, şi la o întâlnire cu omologii săi din statele G7, care a început joi în Germania.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa

Danemarca își donează toată artileria Ucrainei. Cum a fost pregătită această mutare

Cum arată scenariul unei invazii a lui Vladimir Putin în Europa