Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană: Nu vom recunoaşte anexarea ilegală şi ilegitimă de teritorii din Ucraina

Mircea Geoană
Mircea Geoană
30 septembrie 2022, 23:49

Referendumurile trucate din regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson nu au nicio legitimitate şi încalcă în mod flagrant Carta Naţiunilor Unite, a spus Mircea Geoană, într-o declaraţie video publicată pe Facebook după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat mai devreme vineri că a semnat împreună cu liderii acelor provincii ”tratatele” de alipire a lor la Federaţia Rusă ca urmare a aşa-numitelor referendumuri.

Subliniind că o anexare a unui teritoriu atât de extins nu a mai fost încercată în Europa de la al Doilea Război Mondial încoace, secretarul general adjunct a spus că ”liderii NATO şi comunitatea internaţională nu recunosc şi nu vom recunoaşte anexarea ilegală şi ilegitimă” a acestor teritorii şi a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă.

În opinia responsabilului NATO, acţiunile preşedintelui Putin din aceste zile marchează o nouă escaladare în războiul său împotriva Ucrainei şi împotriva vestului democratic, ”o retorică politică periculoasă, pe care o condamnăm cu tărie”.

”Ţin să precizez, pentru opinia publică de acasă şi pentru comunităţile româneşti din ţară şi din străinătate, că în acest moment nu avem informaţii care să indice o schimbare a posturii nucleare a Rusiei, suntem, evident, vigilenţi, dar vreau să fac această precizare pentru cei de acasă”, a spus Geoană în declaraţia sa făcută în limba română.

Mircea Geoană a explicat că evenimentele recente marchează o escaladare pe orizontală a acestui conflict, care se traduce prin multiplicarea şi amplificarea tacticilor hibride utilizate de Federaţia Rusă: continuarea, probabil şi mai agresivă, a războiului energetic cu Europa, destabilizarea securităţii alimentare şi agroalimentare, dezinformare şi propagare de informaţii false, toate acestea prelungind ”impactul dramatic al acestui război ilogic, asupra stabilităţii şi securităţii europene, dar şi asupra economiei globale”.

Secretarul general adjunct al NATO a reafirmat că NATO, la nivelul conducerii sale, este angajată deplin în apărarea întregului teritoriu al Alianţei, şi a reconfirmat că Articolul 5 din Tratatul de la Washington este mai robust şi mai relevant decât oricând.

”Suntem uniţi, extrem de angajaţi în apărarea teritoriului aliaţilor, inclusiv al României”, a spus Geoană.

În final, oficialul a subliniat nevoia de unitate şi a dat asigurări că depăşirea acestui moment dificil este o prioritate pentru NATO.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă