Senatorul Radu Oprea, despre plecarea românilor la cules de sparanghel în starea de urgenţă: A fost un vid legislativ

Fermă de sparanghel Germania
Fermă de sparanghel Germania
2 septembrie 2020, 17:44

Întrebat, după şedinţa comisiei, cum a fost posibil să plece foarte mulţi oameni la muncă în străinătate în stare de urgenţă, Oprea a spus: „A fost un vid legislativ, asta cu certitudine, dar nu doar atât. Ordonanţa militară nr. 7, prin articolul 10, dădea posibilitatea zborurilor charter de a transporta lucrătorii sezonieri în Germania. Felul în care au ajuns în aeroportul de la Cluj naşte foarte multe semne de întrebare şi arată o lipsă de implicare a autorităţilor statului român, o lipsă de comunicare, de colaborare, mai simplu spus – un haos foarte mare, în acea perioadă. Urmare datei de 9, a celor ce s-au întâmplat la Cluj, au început să apară reglementări foarte multe”.

Oprea a menţionat că miercuri, în şedinţa comisiei, a prezentat un film, un dialog pe care l-a avut cu unul dintre lucrătorii sezonieri.

„Este singurul din cei mulţi care a acceptat să dea câteva declaraţii şi care explica foarte clar că nu au fugit, nu s-au ferit, nu au plecat prin păduri, nu au fost un fel de luptători ninja sau de forţe speciale, care s-au ferit de filtrele de poliţie, ci că au plecat exact din centrul Pătrăuţiului, de lângă biserica monument UNESCO, construită de Ştefan cel Mare, loc vizitat, loc cunoscut şi că au fost opriţi în filtrul de poliţie de la Cumpărătura, unde au fost verificaţi, toate documentele au fost văzute de către reprezentanţii Ministerului de Interne şi li s-a spus că pot pleca mai departe spre aeroport. Au fost întorşi de la aeroport de către Poliţia de frontieră după ce au făcut check-in-ul, deci era cu certitudine Poliţia de frontieră, întorşi sub escortă în Suceava unde au fost amendaţi. Lucrul acesta mi se pare de nepermis, mi se pare că este o bătaie de joc la adresa românilor. Oamenii aceia sunt nişte oameni simpli, sunt nişte oameni care au nevoie să muncească, ca noi toţi, şi să poată să îşi întreţină familiile. Sunt cu familii numeroase, i-am văzut, foarte mulţi dintre ei nu au o pregătire extraordinară, câţiva mi-au spus că nu ştiu carte, că au trei sau patru clase, dar această posibilitate de a merge la muncă sezonieră în Germania le dă posibilitatea să îşi întreţină familiile tot timpul anului”, a afirmat Oprea.

Acesta a arătat că din Cluj au plecat peste 1.900 de persoane la sparanghel în străinătate în perioada stării de urgenţă şi că se ştie că a fost un necesar de peste 40.000 de lucrători din România pentru această muncă.

„Până să apară Ordonanţa militară 3 din 24 martie, pe 22 martie au fost transporturi de lucrători sezonieri în Germania, administratorul firmei Panam Jobs ne-a dat această declaraţie azi. Deci lucrurile se întâmplau. Pentru noi devine evident că organizatorul este din zona germană pentru că deja avem contracte, facturi între firme de intermediere din România şi firme de intermediere sau ferme din Germania. Organizatorul a avut parteneri în România, firme de intermediere sau persoane fizice cu care a mai lucrat, cu care era în contact şi a organizat aceste transporturi. Trebuie să aflăm şi de aceea insist ca domnul ministru Vela, pentru că el a emis ordonanţele militare, să vină în faţa Comisiei de anchetă şi să ne spună cum a apărut articolul 10 în Ordonanţa militară nr. 7, cel care dădea permisiunea zborurilor charter să aterizeze şi să decoleze de pe aeroporturile din România. Îl aştept şi pe domnul Vela şi pe domnul Bode pentru că şi dumnealui trebuie să îi punem câteva întrebări”, a precizat preşedintele Comisiei de anchetă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite