Serghei Lavrov: Occidentul ne-a declarat un război hibrid total şi este greu de prezis cât va dura. Consecinţele vor fi resimţite de toată lumea

Rusia vs Nato
Rusia vs Nato
14 mai 2022, 19:12

Occidentul ”ne-a declarat un război hibrid total şi este greu de prezis cât va dura totul”, a afirmat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, avertizând că, fără excepţie, ”consecinţele vor fi resimţite de toată lumea”.

Lavrov a făcut aceste comentarii în timpul unei reuniuni la Moscova a Consiliului pentru politică externă şi de securitate pro-Kremlin, potrivit agenţiei de presă Interfax.

Rusia a făcut tot ce a putut pentru a evita o confruntare directă cu Occidentul, a afirmat Lavrov, adăugând că Moscova a acceptat acum provocarea, pentru că s-a obişnuit de mult timp cu sancţiunile.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunţat că trupele sale au bombardat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă mai multe posturi de comandă ucrainene şi două depozite de muniţii în regiunea Doneţk.

În cursul atacurilor, aproximativ 23 de unităţi militare au fost scoase din acţiune şi până la 100 de combatanţi ucraineni au fost ”distruşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov. Niciuna dintre afirmaţii nu a putut fi verificată în mod independent.

Ucrainenii au raportat că forţele ruseşti şi-au reluat bombardamentele asupra zonei industriale din Mariupol în timpul nopţii, în ciuda eforturilor ucrainene de a negocia o soluţie pentru cei rămaşi în uzina siderurgică Azovstal din oraş, acum în mare parte distrusă

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite