Simbolurile unui vot istoric. Pupitrul furat din Capitoliu, folosit după decizia de punere din nou sub acuzare a lui Trump. Capitoliul, o fortăreață a democrației

Soldați în Capitoliu
Soldați în Capitoliu
14 ianuarie 2021, 12:35

Apariția surpriză a pupitrului lui Nancy Pelosi a fost remarcată de jurnaliștii care așteptau reacții oficiale după rezultatele votului din Camera Reprezentanților.

„Dumnezeule mare!”, a exclamat unul dintre ei, când un angajat al Capitoliului a adus pupitrul în sala unde urma să se adreseze președinta Camerei.

„Nimeni nu este deasupra legii. Nici măcar președintele Statelor Unite ale Americii”, a declarat Pelosi de la pupitrul care poartă sigiliul funcției sale.

Pelosi l-a numit pe Donald Trump „un pericol prezent, un pericol clar la adresa Statelor Unite”.

Adam Johnson, în vârstă de 36 de ani, a devenit cunoscut drept „omul cu podiumul”, după ce a fost fotografiat în interiorul Capitoliului, cărând pupitrul cu însemnele oficiale.

Bărbatul a fost arestat două zile mai târziu.

Johnson a fost pus sub acuzare pentru 3 infracțiuni, printre care și cea de furt din proprietatea statului, și eliberat în schimbul unei cauțiuni de 25 de mii de dolari. Soția lui a fost co-semnatară pentru eliberarea pe cauțiune.

Cele mai impresionante imagini ale unei zile istorice au fost însă instantaneele cu zeci de soldați care se odihneau în sălile și pe culoarele Capitoliului, după o gardă lungă.

Imaginile au fost surprinse înainte ședinței în care s-a luat decizia fără precedent a punerii sub acuzare pentru a doua oară a unui președinte în exercițiu.

„Nu am mai văzut așa ceva după evenimentele din 11 septembrie”, a declarat Dana Bash, șefa corespondenților pe domeniul politic de la CNN.

Garda Națională rămâne mobilizată în Washington până după ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite