Simona Halep a urcat pe locul 2 mondial în clasamentul oficial. Sofia Kenin, campioana de la Australian Open, a intrat în premieră în top 10
03 Februarie 2020, 08:33 (actualizat 03 Februarie 2020, 10:10)
(actualizat 03 Februarie 2020, 10:10) | Știrile TVR

Jucătoarea de tenis Simona Halep, 28 de ani,  a urcat pe locul doi mondial în ierarhia WTA actualizată luni. Sofia Kenin, campioană la Australian Open 2020, a reușit un salt remarcabil, ajungând până pe poziția a șaptea.

Simona Halep (28 de ani) a început turneul de Grand Slam Australian Open pe locul patru în lume, iar după prima săptămâna la Melbourne a urcat pe poziția a doua în clasamentul live WTA. Românca ocupă locul secund în clasamentul actualizat publicat luni.

După Australian Open,  Naomi Osaka a căzut pe locul 10, după ce japoneza nu a reușit să-și apere trofeul cucerit la Melbourne. Lider mondial rămâne australianca Ashleigh Barty, în timp ce Petra Kvitova a ieșit din primele 10 jucătoare clasate ale lumii.

Top 10 WTA:

1. Ashleigh Barty (Australia) - 8367 puncte

2. Simona Halep (România) - 6101 puncte

3. Karolina Pliskova (Cehia) - 5290 puncte

4. Elina Svitolina (Ucraina) - 4775 puncte

5. Belinda Bencic (Elveția) - 4675 puncte

6. Bianca Andreescu (Canada) - 4665 puncte

7. Sofia Kenin (SUA) - 4495 puncte

8. Kiki Bertens (Olanda) - 3965 puncte

9. Serena Williams (SUA) - 3915 puncte

10. Naomi Osaka (Japonia) - 3626 puncte

Garbine Muguruza, finalista de la Australian Open și cea care a eliminat-o pe Simona Halep în semifinale  la Melbourne, a înregistrat un salt de 16 poziții în ierarhia WTA, ajungând pe locul 16.

În top 100 WTA, România mai are încă două reprezentante. Sorana Cîrstea a urcat cinci locuri, până pe poziția 69, în timp ce Ana Bogdan a reușit un salt de opt poziții, până pe locul 90.