Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Linz (WTA), după un meci dramatic cu italianca Jasmine Paolini (4-6, 7-5, 6-0)

Simona Halep
Simona Halep
10 noiembrie 2021, 21:56

Halep (30 ani, 22 WTA) a reuşit să câştige, după o luptă de două ore şi 13 minute, un meci care părea pierdut la un moment dat.

Fostul lider mondial a început foarte slab meciul şi a câştigat doar două puncte în primele trei ghemuri. La 3-0 pentru Paolini, Halep a început să îşi găsească reperele, a recuperat break-ul şi s-a apropiat la un singur ghem (4-5), dar şi-a pierdut imediat serviciul şi setul (4-6).

Şi debutul actului secund a fost asemănător, Halep pierzând trei ghemuri la rând deşi a început cu break, din cauza lipsei de mobilitate şi a impreciziei româncei. Paolini (25 ani, 51 WTA), cap de serie numărul şapte, nu a mai putut să menţină nivelul, în timp ce Halep a jucat tot mai bine reuşind să echilibreze jocul (3-3, 4-4, 5-5). Halep a pierdut un singur punct în ultimele trei ghemuri ale setului, câştigat cu 7-5.

Halep şi-a adjudecat decisivul cu un sec 6-0, însă nu a fost deloc facil, Paolini luptând pentru fiecare minge.

Simona Halep a încheiat cu 3 aşi şi 4 duble greşeli, şi un procentaj de 69,5% la punctele reuşite cu primul serviciu. Paolini a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli, procentajul la punctele făcute cu primul serviciu fiind de doar 55%. Românca a avut 32 de winners, faţă de 23 ai adversarei, şi 21 de erori neprovocate, faţă de 23 ale italiencei.

Halep, principalul cap de serie de la Linz după eliminarea Emmei Răducanu, şi-a asigurat un cec de 8.145 de euro şi 110 puncte WTA. În semifinale, Halep o va înfrunta pe  Jaqueline Cristian, care a trecut miercuri seara de  Veronika Kudermetova (Rusia), a patra favorită.

După această victorie, Simona Halep va reveni în top 20 WTA de luni. Sportiva speră să câștige în Austria primul turneu din acest an.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite