Sistemul informatic al CNAS e mai mult blocat, medicii nu pot raporta servicii și nici elibera rețete, iar pacienții așteaptă
Sistemul informatic din sănătate e din nou la pământ. Medicii de familie reclamă că de aproape două săptămâni blocajele le afectează activitatea și îi împiedică pe pacienți să obțină rețete compensate și trimiteri la medicii de specialitate. Iar varianta off-line nu este o soluție pe termen lung. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) spune că ştie despre probleme şi că vor fi remediate cât de curând.
De aproape două săptămâni, sistemul informatic al Casei de Asigurări dă rateuri. Medicii nu pot raporta servicii și nu pot introduce reţete. Iar când merge, sistemul funcţionează greu şi în scurt timp cedează din nou.
Iar pacienţii aşteaptă sau vin peste câteva zile.
RODICA TĂNĂSESCU, medic de familie: A mers dis-de-dimineaţă, la 5-6, sau seara la 10-11-12 noaptea, când am încercat să validăm unele reţete și servicii. Dacă se blochează de tot, tot sistemul de sănătate va fi blocat și în spitale și în ambulatorii de specialitate, și în laboratoare.
Reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spun că ştiu despre deficienţe şi încearcă să le remedieze, în condițiile în care sistemul este subdimensionat la nivelul anului 2008.
LARISA MEZINU, purtător de cuvânt al CNAS: Încă de luni, conducerea CNAS a solicitat dezvoltatorilor de soft remedierea de urgență a problemelor care au dus la aceste disfuncţionalităţi. Din informațiile dezvoltatorilor, platforma va funcţiona mult mai bine, de astăzi.
Erorile pornesc de la partea sistemului care atestă dacă un pacient este asigurat sau nu.
SANDRA ALEXIU, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie: Nu putem să dăm reţete pe mai multe luni, dacă un pacient doreşte să îşi ia o reţetă, el are o schemă stabilă de tratament şi vrea să îşi ia o reţetă pentru trei luni, el nu poate să şi-o ridice în sistem off-line pentru că nu îşi poate lua de la farmacie reţeta fracționată. Asta înseamnă că nu poate să îşi ia bucățica din fiecare lună, trebuie să plătească totul deodată.
Astfel, medicii de familie cer ca actele medicale să nu mai fie pe hârtie, ci doar în format electronic.