Situaţia din România, analizată în Parlamentul European. Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele CE: „Nu mergeţi în direcţia opusă!”

2 februarie 2017, 09:49

Este o zi tristă pentru România. Ne-am întors la războiul româno-român de acum câţiva ani în faţa europenilor, care efectiv nu înţeleg ce se întâmplă în aceste zile în România, nu înţeleg de ce era nevoie de atâta grabă pentru trecerea acestor acte normative prin procedură de urgenţă, la adăpostul nopţii şi în afara dezbaterii parlamentare. Am văzut un prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene umilit, jignit – a spus că se simte jignit în momentul în care este numit agent al Înaltei Porţi de la Bruxelles şi a făcut un apel, a spus că nu înţelege de ce o ţară – care este la capătul unui maraton (MCV), care a durat zece ani de zile – de ce vrea brusc să se întoarcă înapoi.

Probabil, în săptămânile viitoare, se va deplasa o misiune parlamentară în România şi ulterior situaţia va fi discutată în Comisia LIBE (Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri Interne), a transmis corespondentul TVR la Bruxelles, Lucian Pîrvoiu.

Frans Timmermans: „Nu mergeţi în direcţia opusă!”

„Nu întoarceţi spatele acestei evoluţii! Nu mergeţi în cealaltă direcţie, continuaţi pe această cale, chiar dacă e dureros! Trebuie să o faceţi pentru populaţia română! Toţi românii merită să trăiască într-o ţară fără corupţie. Nu uitaţi niciodată câte progrese s-au făcut până acum!”, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în deschiderea şedinţei plenare.

„A fi membru în Uniunea Europeană nu înseamnă doar să primeşti ajutoare financiare, trebuie să respecţi şi un set de valori şi să le pui în aplicare„, a subliniat europarlamentarul Esteban Gonzales Pons. Dezbaterile despre situaţia din România au continuat în Parlamentul European cu opinii pro şi contra, exprimate cu mult patos de europarlamentari români.

„Singurul lucru pe care Parlamentul European poate să îl facă – şi trebuie să îl facă – şi Comisia e să ceară acestui guvern, până pe 9 februarie – când intră în vigoare modificările la Codul Penal, să revoce, tot prin OUG, acea OUG care a modificat Codurile penale. Nicio misiune! Ce să verificaţi în misiune după ce s-a întâmplat şi când nimic nu se mai poate întoarce! Acuma duceţi-vă, mâine duceţi-vă în misiune! Fiţi alături de poporul român!”, a spus europarlamentarul Monica Macovei, în plen.

„Această OUG este realizată în acord cu prevederile Constituţiei României. Da, drepturile în România sunt un lux pentru că CCR a consacrat faptul că se fac abuzuri. Statul român este motivat să lupte împotriva corupţiei, dar bătălia corupţiei nu înseamnă justiţie selectivă, justiţie abuzivă”, a declarat europarlamentarul Norica Nicolai.

„Strada din România încearcă să anuleze alegerile din 11 decembrie. În ultimii ani, abuzurile, încălcările legii, accenturarea accentului abuziv şi represiv al statului s-au accentuat. Această ţară, profund loială, România merită să se întoarcă la democraţie, la Constituţie şi la separarea puterilor în stat. În acest moment dramatic pentru ţara mea, naţiunea mea nu ar accepta ca strada să răstoarne un guvern!”, a declarat europarlamentarul Victor Boştinaru.

Mai multe imagini de la dezbaterile din Parlamentul European pot fi urmărite în galeria VIDEO.

Proteste fără precedent în ultimii 25 de ani. Incidente provocate de huligani infiltraţi la manifestaţia paşnică din Piaţa Victoriei

Dezbatere iniţiată de popularii europeni

Parlamentul European organizează joi, la Bruxelles, începând cu ora 10:00, o dezbatere pe tema justiţiei şi statului de drept în România. Dezbaterea are loc în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Bruxelles din 1-2 februarie.

Ideea dezbaterii a fost iniţiată de popularii europeni, extrem de nemulţumiţi de turnura pe care lupta împotriva corupţiei a luat-o în ultimele zile în ţara noastră.

Ideea a fost îmbrăţişată şi de liberalii de la ALDE, şi de social-democraţi, cu diverse nuanţe. Spre exemplu, grupul socialiştilor a cerut ca pe lângă dezbaterea din plen să fie organizată o misiune parlamentară în România, ale cărei rezultate să fie ulterior analizate în Comisia LIBE.

Oricum, consensul pe tema unei analize atente a ceea ce se întâmplă în România, ar putea fi indiciul unei uşoare delimitari a socialiştilor şi liberalilor europeni de colegii lor români, care guvernează împreună şi care vor trebui să explice de ce a fost necesară o astfel de procedură de legiferare, în dauna dezbaterilor parlamentare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite