Soluții de criză pentru tratarea bolnavilor de Covid-19. Un reportaj din Spitalul modular de la Pipera

14 octombrie 2021, 18:35

Ne aflăm în zona roșie 2 a spitalului modular din Pipera. Se fac pregătiri pentru că aici vor ajunge în zilele următoare pacienții care au nevoie de oxigen. Astăzi, în spital sunt internați 50 de pacienți de la spitale din Capitală.

Capacitatea totală a unității este de 374 de paturi dar, deocamdată, pot fi date în folosință doar 100.

Efortul medicilor nu e suficient, spun reprezentanții asociațiilor umanitare, care au mai construit astfel de spitale. Ei susțin că unitatea din Pipera nu respectă normele în vigoare.

Dacă autoritățile ar fi făcut din timp un parteneriat cu mediul privat, pacienții puteau fi tratați acolo, în alte condiții.

Spitalul a funcționat mai puțin de 3 luni de zile, în primul val al pandemiei.

Investiţia totală în această unitate modulară se ridică la 13 milioane de euro, bani publici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite