Sondaj de opinie: Peste jumătate dintre americani vor ca Donald Trump să fie îndepărtat imediat din funcţie

Donald Trump
Donald Trump
9 ianuarie 2021, 10:26

Sondajul de opinie realizat joi şi vineri a arătat, de asemenea, că şapte din cei care au votat pentru republicanul Donald Trump la scrutinul prezidenţial din noiembrie se opun acţiunii susţinătorilor săi din aripa dură, care au pătruns în Capitoliu în timp ce parlamentarii se întâlneau pentru a certifica victoria în alegeri a democratului Joe Biden.

Aproape 70% din americanii chestionaţi au declarat, de asemenea, că dezaprobă acţiunile lui Donald Trump în perioada premergătoare asaltului de miercuri. La un miting organizat mai devreme în cursul aceleaşi zile, Donald Trump şi-a îndemnat susţinătorii să meargă la Capitoliu.

Haosul care s-a creat şi în care şi-au pierdut viaţa un ofiţer de poliţie şi alte patru persoane a fost condamnat pe scară largă atât de democraţi, cât şi de republicani.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor intenţionează să introducă luni o propunere de punere sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu această chestiune.

 

 

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite