Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Australian Open

Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea
20 ianuarie 2020, 07:50

Cîrstea a învins-o în runda inaugurală pe sportiva cehă Barbora Strycova (34 WTA), scor 6-2, 7-6 (5). Deși a comis mai multe greșeli neforțate decât adversara sa (32, față de 22), românca a compensat la celelalte capitole, precum loviturile direct câștigătoare (32, spre desoebire de 15 ale lui Strycova). De asemenea, Sorana a fructificat patru dintre cele șase mingi de break avute și a încheiat partida după o oră și 43 de minute.

Cea mai bună performanță a lui Cîrstea la Australian Open a avut loc în 2017, când sportiva născută în București a ajuns până în turul patru al competiției.

Pentru calificarea în turul secund la Australian Open, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 128.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA.

În turul doi, Cîrstea va întâlni învingătoarea din partida Venus Williams-Cori Gauff.

Marți dimineață vor intra în competiție și celelalte trei românce aflate pe tabloul principal de la Australian Open: Simona Halep, Irina Begu și Monica Niculescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite