Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la Tema Zilei: Primul bacalaureat pe sistem nou va fi în anul 2026. Care sunt pașii de implementare a proiectului România Educată

Sorin Cîmpeanu la Tema Zilei
Sorin Cîmpeanu la Tema Zilei
14 iulie 2021, 21:00

„Primul bacalaureat pe sistem nou va fi în anul 2026”, după ce elevii vor parcurge întreg ciclul după noile reguli stabilite prin proiectul România Educată, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu miercuri seară, invitat la Tema Zilei.

Pachetul legislativ – supus consultărilor în octombrie – noiembrie

Ministrul Educației a anunțat și pașii de implementare a proiectului: va exista un grup de lucru interministerial, apoi un plan de implementare cu termenul 10 septembrie, apoi o bază de discuții, un pachet legislativ supus consultărilor în lunile octombrie – noiembrie, apoi adoptare în Parlament, pentru a avea timp pentru elaborarea legislației subsecvente.

„E nevoie de implicarea tuturor”, a spus Sorin Cîmpeanu. „Modul de implementare a conceptelor din România Educată va face obiectul consultărilor tuturor celor implicați”.

„Avem o problemă cu resursa umană – formarea profesorilor”

„Este prima oară când nu putem reclama lipsa resurselor financiare” – a mai spus ministrul. „Avem o problemă, însă, cu resursa umană – factorul determinant în școală. Mă refer la formarea profesorilor. Avem în plan formarea a 100 de profesori pentru pedagogie digitală. Va exista o infrastructură digitală care va trebui folosită. Dar resursa umană, profesorii pregătiți să folosească această resursă, constituie o problemă. Rezultatele vor putea fi văzute pe termen mediu și lung”.

Ce spun profesorii și politicienii din Opoziție

Marian Preda, rectorul Universității București – a vorbit despre țintele proiectului „care par prea ambițioase”. „Aștept să vedem planurile de implementare, țintele intermediare, mecanimsul de implementare. Cu eforturi conjugate pot fi atinse”.

Profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a caracterizat proiectul – „mai degrabă este un document politicianist, decât un document de soluții, așa cum pretinde”. „Eficacitatea acestui document este foarte discutabilă. Ar trebui un alt document, nu unul atât de vag, încât este inaplicabil. Bacul – este prezentat ca având un bac unitar care să se bazeze pe un trunchi comun. E total neclar ce înseamnă comun și bac unitar”

La rândul ei, Natalia Intotero, deputat PSD și președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, a caracterizat proiectul România Educată astfel: „Acest document cuprinde ținte, obiective generale, 23 de fotografii cu președintele Iohannis și niciuna din cele 24 de măsuri pe care le-am înaintat în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni”.

.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă