Sorin Cîmpeanu: Pentru prima dată au fost distribuite toate posturile alocate. Manualele şcolare sunt în şcoli în proporţie de 98%

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu
30 august 2022, 11:42

Pregătirea procesului didactic. 96% dintre posturi sunt deja ocupate. Ministerul Educaţiei este pentru prima dată când a distribuit absolut, dar absolut toate posturile pe care le avea probate conform normelor legale. Mai mult decât atât, am realizat o analiză pe fiecare judeţ şi acolo unde au fost posturi care nu au fost utilizate şi care nu au putut demonstra că au nevoie de ele le-am preluat la minister şi le-am distribuit judeţelor care aveau nevoie de aceste posturi şi mă refer la judeţele în care s-a deschis un număr foarte mare, spun eu, pentru ritmul cu care suntem obişnuiţi de grădiniţe noi şi acolo unde s-au preluat creşe de la autorităţile locale. (…) Ar fi stupid că avem grădiniţe noi care sunt dotate complet sută la sută şi care pot primi elevi şi să nu aibă posturi. Dar această situaţie nu va exista„, a arătat ministrul Educaţiei.

El a amintit că 80% din posturile de directori şi directori adjuncţi au fost ocupate prin concurs, în prezent fiind în derulare o nouă rundă pentru ocuparea posturilor rămase.

Din punct de vedere al conducerii şcolilor, avem 80% din posturi deja ocupate de directori şi directori adjuncţi prin concurs, ceea ce în alţi ani nu exista. Avem în derulare o nouă rundă a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori prin concurs„, a spus Cîmpeanu.

Acesta a susţinut că 374 de unităţi de învăţământ sunt relocate, cele mai multe în Bucureşti – 36, Vaslui – 40 de unităţi de învăţământ, Constanţa – 18 unităţi de învăţământ, Prahova alte 18 unităţi de învăţământ.Fac obiectul unei acţiuni majore de reabilitare a clădirilor şi de extindere a acestor clădiri iar contractele încheiate au date de finalizare ce depăşesc 5 septembrie, a explicat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a spus că manualele şcolare sunt în şcoli în proporţie de 98%.

Manualele şcolare sunt în şcoli într-o proporţie de 98%. Avem două contestaţii nefinalizate pentru manualele de tiraj mic. Pentru licee sunt disponibile şi în format digital. Este un alt punct unde stăm mai bine decât în anii anteriori„, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

El a spus că 14,3% din clădirile şcolare nu au autorizaţie la incendiu.

Un alt capitol este acela de autorizaţie de incendiu. Două treimi din clădirile şcolare, sunt 24.915 clădiri şcolare, nu necesită obţinerea acestei autorizaţii, conform reglementărilor legale. O treime necesită. Iar din 33% avem 18,7% care au. 14,3% nu au obţinut încă. Fie sunt în curs de obţinere, fie nici măcar nu au demarat procesul de obţinerea a autorizării pentru securitate la incendiu„, a arătat ministrul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite