Spania ar putea impune carantina în mai multe regiuni. În Cehia se închid școlile, restaurantele și barurile

13 octombrie 2020, 21:41

În Spania, regiunea Madridului este închisă. Guvernul a decretat starea de urgență săptămână trecută, măsură pe care autoritățile regionale au contestat-o, considerând-o ilegală, cu efecte devastatoare pentru economie.

Populația este însă de altă părere.

Guvernul (n.r. regional) spune că economia are prioritate. Să vedem dacă morţii pot merge la baruri, la cinematograf, dacă pot face orice„.

Asta în timp ce cadrele medicale din Catalonia au ajuns la capătul puterilor și au intrat într-o grevă de 4 zile. Ele cer echipamente și condiții de muncă decente.

La sfârșitul săptămânii, în Spania au fost raportate peste 28 de mii de cazuri de infectare cu coronavirus.

Cehia este practic în carantină. Se închid toate restaurantele, barurile și școlile. Premierul Andrej Babiš a anunțat că noile reguli vor fi menținute cel puțin până pe 2 noiembrie.

Singurii care vor merge la cursuri în această perioadă sunt copiii cadrelor medicale și ai ambulanțierilor.

În acest context, se vorbește din nou despre „imunitatea colectivă”, idee respinsă însă de Organizația Mondială a Sănătății, care o consideră lipsită de etică și total inadecvată acestei situații.

Între timp, în Mexic a fost raportat primul pacient infectat simultan cu virusul gripal și SARS-CoV-2.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă