Spaniolii vor plăti cu o treime mai puţin pentru factura la curent în următoarele 12 luni

13 mai 2022, 19:09

Preţul gazului a crescut cu peste 60% după declanşarea războiului din Ucraina. Fiecare euro în plus la gaz, înseamnă doi euro mai mult pentru factura la energie. Spania şi Portugalia au cerut Comisiei Europene să accepte excepţia Iberica şi să fie de acord cu plafonarea preţului la gaz. În primul rând pentru că nu este dependentă de gazul rusesc, iar în al doilea rând importă doar 2,8 la sută energie din Europa, iar jumătate din consumul ţării provine din surse de energie regenerabile. Astfel încât, plafonarea din Peninsula Iberică nu va afecta preţul de pe piaţa liberă europeană.

Plafonarea gazului la 48 euro/MWh va duce la un preţ mediu al energiei pe piaţa libera de 130 euro/MWh, aproape la jumătate faţă de cât este acum. Scăderea se va resimţi în facturile a peste 11 milioane de familii spaniole, susţine ministrul Energiei.

Plafonarea aprobată de Guvernul Spaniei va intra în vigoare după ce va primi undă verde de la Comisia Europenă, care are termen 10 zile pentru aprobare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite