Specialiști: Masca de protecție este inutilă în lipsa altor măsuri de prevenție

28 ianuarie 2020, 19:53

În farmaciile mai mici, de cartier, care nu își permit să facă stocuri mari de produse, măștile de protecție au dispărut de pe rafturi. În ultimele zile, unul din doi clienți a cerut doar acest produs.

Cererea mare de astfel de produse a luat prin surprindere și farmaciile mari. Într-o singură zi, au ajuns să vândă mii de măști de protecție.

Lucrurile stau ceva mai bine în farmaciile din Brașov. Cererea a crescut, însă stocurile sunt suficiente. Asta chiar dacă numărul cazurilor de gripă înregistrare s-a dublat în ultima săptămână.

Medicii atrag atenția că măștile nu oferă o protecție de sută la sută împotriva virusului gripal.

O mască se așează corect cu partea colorată în exterior, se apasă ferm pe banda specială pentru nas, având grijă ca părțile laterale să fie cât mai lipite de obraji. Se folosește o singură dată și se aruncă atunci când devine umedă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite