Spitalele modulare au intrat în funcțiune. Zece pacienți internați la Pipera și șase la Lețcani. Sunt ultimele soluții pentru a face față valului uriaș de bolnavi

13 octombrie 2021, 14:28

Primii pacienți au ajuns la spitalul modular de la Pipera azi noapte, cu ambulanțele, iar în acest moment se află internate 10 persoane infectate cu Covid care primesc tratament de specialitate, a transmis Vlad Ungar, pentru Telejurnal.

Spitalul modular de la Pipera ține de Primăria Capitalei, însă medicii detașați sunt de la Spitalul Victor Babeș, sunt 64 de cadre medicale, dintre care 14 medici.

Spitalul poate să primească într-o primă fază 100 de pacienți, dar specialiștii și cei care conduc Departamentul pentru Situații de Urgență vor ca în următoarele două săptămâni să fie disponibile 370 de paturi.

Și la Iași a fost deschis spitalul modular de la Lețcani, acolo sunt disponibile 48 de paturi, iar pentru moment au fost internați șase pacienți.

Înainte de a fi duși la unul dintre cele două spitale modulare, pacienții sunt verificați de medici în spitalele obișnuite, abia apoi sunt direcționați către un spital modular.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite