Spitalul Universitar București: Un asistent medical a intrat în greva foamei

7 august 2018, 10:05

Angajaţii vor ieşi din nou în faţa unităţii medicale nemulţumiţi că trebuie să aleagă între sporuri maxime şi vouchere de vacanţă.

În plus, asistentele şi infirmierele se plâng de condiţiile din spital şi reclmă lipsa materialelor sanitare.

Contactată telephonic, Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar, a precizat că nu mai vrea să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Corpul de control al Ministerului Sănătății chemat la Spitalul Universitar își va începe astăzi ancheta, iar rezultatele vor fi prezentate într-o conferință de presă.

Un asistent a intrat în greva foamei. Ministerul Sănătății a anunţat că va trimite corpul de control şi DSP.

Asistentul medical de la Ortopedie, care continuă și astăzi protestul, a declarat că a început să primească amenințări.

În această dimineață, încă un angajat al spitalului spune că a primit amenințări pentru că a ieșit la protest în timpul programului de lucru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite