STB a dezinfectat peste 700 de vehicule din parcul circulant și refugiile din stații

Autobuz STB - Societatea de Transport București
Autobuz STB - Societatea de Transport București
22 noiembrie 2020, 17:37

Au fost igienizate şi decontaminate 369 de autobuze, 144 de troleibuze şi 223 de tramvaie.

„(…) în zilele de 21 şi 22 noiembrie 2020, peste 400 de angajaţi din personalul specializat STB SA au fost implicaţi în acţiunea de curăţenie a tuturor vehiculelor aflate în circulaţie. Scopul acestei acţiuni a fost acela de a asigura condiţii igienico-sanitare optime călătorilor, respectând măsurile de prevenire a infecţiei cu virusul SARS COV 2, conform prevederilor legale”, se precizează în comunicatul STB.

Procesele de igienizare şi dezinfecţie ale vehiculelor de transport călători s-au realizat prin pulverizarea în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, a unei ceţe dense de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge viruşii, conform Societăţii de Transport Bucureşti.

Ulterior, toate mijloacele de transport au trecut printr-un proces tehnologic ce presupune: măturarea umedă a salonului de călători şi a treptelor scărilor; spălarea treptelor scărilor; ştergerea prafului de pe scaune, pervaze, ferestre; dezinfectarea validatoarelor, a barelor de susţinere şi a mânerelor de la scaune prin ştergere cu soluţie dezinfectantă; curăţarea uşilor, a pereţilor laterali şi a elementelor de articulaţie.

„În paralel, STB SA a realizat şi un program de curăţare a celor 480 de refugii împreună cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare etc. (…) Societatea de Transport Bucureşti are 5 staţii de spălare moderne în depourile Colentina, Titan, Vatra Luminoasă, Berceni şi Bujoreni”, se mai arată în documentul transmis de STB.

Directorul general al STB SA, Mihai Petcu, a dispus conducerilor depourilor şi autobazelor societăţii să controleze păstrarea curăţeniei vehiculelor atât dimineaţa, la ieşirea parcului circulant, cât şi în traseu, pe parcursul zilei.

Societatea de Transport Bucureşti face apel la înţelegerea şi cooperarea tuturor călătorilor pentru menţinerea, pe parcursul întregii zile, a condiţiilor de curăţenie corespunzătoare, mai ales că acestea pot fi afectate atât de încărcarea vehiculului, cât şi de comportamentul inadecvat al anumitor călători, dar şi de condiţiile meteo, subliniază STB.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite