Studentele afgane, separate de studenţi cu perdele şi bariere de scânduri
07 Septembrie 2021, 07:20 (actualizat 07 Septembrie 2021, 08:40)
(actualizat 07 Septembrie 2021, 08:40) | Știrile TVR

În Afganistan, studenții s-au reîntors în sălile de curs. La o universitate din Kabul, femeile au fost separate de bărbați prin perdele sau bariere din scânduri amplasate în mijlocul sălii.

Drepturile femeilor după instalarea talibanilor la putere reprezintă unul din criteriile monitorizate de țările occidentale în perspectiva unor eventuale discuții legate de recunoașterea noii puteri de la Kabul.


Mai mulți profesori au declarat pentru Reuters că studentele sunt lăsate să vină la cursuri și la Kandahar, dar li se preda separat, în săli speciale.


Din cauza lipsei personalului, separatoarele ar putea fi instalate în toate clasele.


În plus, studentele trebuie să părăsească sala cu 5 minute înaintea bărbaților.