Studiu: Un copil din doi este lovit în familie. 18% se culcă flămânzi

Copii sărăcie
Copii sărăcie
6 decembrie 2021, 15:09

Din răspunsurile primite de la copii, rezultă o incidenţă mult mai mare a aplicării pedepselor fizice în familie (46%), în comparaţie cu cea recunoscută de părinţi (28%). Aproximativ 3% dintre părinţi afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre adolescenţi au declarat că au fost obligaţi să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei lor.

Deşi în scădere, actele de violenţă comise asupra elevilor de către personalul din şcoli reprezintă 5% din declaraţiile copiilor, iar abuzurile emoţionale 22%.

Abuzul emoţional, acel clasic ‘Ţi se vorbeşte urât acasă, eşti înjurat, jignit’ are nivelul de 12% (…) Aproape 90% dintre copii spun că sunt certaţi de părinţi. Jumătate dintre copii spun că asistă repetat la certuri între părinţi (…) sau aproape doi din zece copii spun că nu sunt lăsaţi de părinţi să se întâlnească, să se joace şi aşa mai departe cu alţi copii, la fel, procente similare că unul dintre părinţii lor bea prea mult. Forme mai grave de abuz ca să nu-i dea copilului să mănânce ca urmare a unei greşeli sunt mai scăzute, având valori sub 4-5%„, a afirmat Ciprian Grădinaru, sociolog al Salvaţi Copiii, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, unul din trei copii spune că se întâmplă să nu mănânce mâncare gătită acasă.

Mai mult de doi din zece spun că se întâmplă să nu-i vadă doctorul când sunt bolnavi, că sunt lăsaţi singuri în casă peste noapte să aibă grijă de fraţii sau surorile mai mici, că sunt lăsaţi zile în şir acasă (…), aproximativ doi din zece copii spun că se întâmplă să meargă la culcare flămânzi. În jur de 5 procente dintre copii spun că s-a întâmplat să fie trimişi la muncă, în loc să meargă la şcoală. Unul din doi copii spune că e bătut cu mâna, acea bătaie cu mâna fără a rămâne urme. Aproximativ unul din zece e bătut cu diferite obiecte, fie că vorbim de curea, băţ, lingură de lemn şi aşa mai departe. Aproximativ 6% dintre copii sunt victima unei forme severe de abuz, spun că se aruncă cu obiecte în ei, că sunt bătuţi până rămân cu urme, că sunt puşi să stea în mod repetat în genunchi ca pedeapsă. Doi din zece, mergând spre trei din zece copii au fost expuşi pe internet sau la televizor la imagini cu caracter sexual„, a spus Ciprian Grădinaru.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.115 de copii şi 880 de părinţi, datele fiind culese în decursul anului 2020.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă