SUA. Popularitatea președintelui Joe Biden, la cel mai scăzut nivel. Regresul are legătură cu strategia în privința pandemiei, dar și cu criza din Afganistan

Joe Biden
Joe Biden
17 septembrie 2021, 09:42

Sondajul la nivel naţional, realizat în zilele de 15 şi 16 septembrie, a arătat că 44% dintre adulţii americani au aprobat prestaţia lui Biden în funcţie, în timp ce 50% au dezaprobat-o, iar restul nu erau siguri.

Popularitatea lui Biden este în scădere de la jumătatea lunii august, când guvernul afgan susţinut de SUA s-a prăbuşit, iar numărul deceselor legate de COVID-19 a crescut în întreaga ţară.

În timp ce majoritatea americanilor susţin cerinţele privind vaccinurile şi măştile pe care Biden le-a ordonat recent pentru a încetini răspândirea variantei Delta, unii republicani au criticat ceea ce ei consideră a fi o reacţie exagerată a Casei Albe.

Sondajul săptămânal a arătat că numărul americanilor care susţin răspunsul lui Biden la pandemie a scăzut sub 50% pentru pentru prima dată: aproximativ 48% au aprobat politicile preşedintelui COVID-19, în timp ce 46% le-au dezaprobat.

În aceeaşi perioadă a preşedinţiei lui Donald Trump, aproximativ 38% dintre americani aprobau prestaţia sa ca preşedinte, în timp ce 57% o dezaprobau.

Sondajul Reuters/Ipsos este realizat online, în limba engleză, pe întreg teritoriul Statelor Unite. La ultimul sondaj au participat 1.005 adulţi în total, dintre care 442 de democraţi şi 360 de republicani. Marja de eroare este de 4 puncte procentuale. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite