SUA condamnă uciderea fiicei lui Aleksandr Dughin, considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin

Fiica lui Aleksandr Dughin
Fiica lui Aleksandr Dughin
23 august 2022, 11:24

”Condamnăm atacurile împotriva civililor, fie ei din Kiev, Bucea, Harkov, Kramatorsk, Mariupol sau Moscova. Acest principiu se aplică în întreaga lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, într-o conferinţă de presă.

Price a afirmat că ruşii ”vor ancheta” cele întâmplate şi, întrebat despre acuzaţiile Moscovei, care au făcut responsabile serviciile de informaţii ucrainene pentru moartea Dariei Dughina, s-a limitat la a sublinia că ”Ucraina a negat implicarea” în atentat.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a anunţat luni că atentatul împotriva fiicei lui Dughin ”a fost pregătit şi comis de serviciile speciale ucrainene”. Potrivit notei oficiale, atacul terorist a fost comis de o cetăţeană ucraineană, identificată drept Natalia Vovk, în vârstă de 43 de ani.

Ucraina a negat cu o zi în urmă orice fel de legătură cu atentatul şi a făcut-o din nou luni, după acuzaţiile formulate de Rusia.

”Propaganda rusă trăieşte într-o lume fictivă (…) Unei femei (ucrainene) şi copilului său în vârstă de 12 ani li s-a ‘atribuit’ responsabilitatea pentru aruncarea în aer a maşinii propagandistei Dughina. Este surprinzător că nu au găsit şi ‘viza estonă’ la faţa locului. (…) Viperele din serviciile speciale (ruse) au început o luptă între specii”, a scris pe Twitter consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Daria Dughina a murit sâmbătă seară după ce autoturismul pe care-l conducea a sărit în aer. Ea participase împreună cu tatăl său la un eveniment în apropiere de Moscova. Aleksandr Dughin urma să plece de acolo împreună cu fiica sa cu acelaşi autoturism, dar s-a răzgândit în ultimul moment şi a plecat cu o altă maşină.

Separat, într-o reuniune care a avut loc săptămâna trecută la sediul Departamentului de Stat, Statele Unite au cerut ambasadorului rus la Washington, Anatoli Antonov, să redea controlul centralei nucleare de la Zaporojie guvernului ucrainean.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a confirmat luni pentru presă că această reuniune a avut loc joia trecută la sediul din Washington, cu toate că nu a precizat cu cine s-a întâlnit Antonov. La această întrevedere, administraţia americană i-a atras atenţia ambasadorului Antonov cu privire la ”riscurile unei escaladări a războiului Rusiei împotriva Ucrainei” şi a cerut Moscovei ”să înceteze toate operaţiunile militare din jurul centralei nucleare ucrainene”.

În plus, oficialii de la Washington au insistat ca trupele ruse să redea autorităţilor ucrainene ”controlul total” al centralei de la Zaporojie. Armata rusă a capturat centrala nucleară la 4 martie. De atunci – potrivit guvernului ucrainean – personalul militar şi echipament militar greu rus staţionează în interiorul centralei, pe care o folosesc drept depozit de arme.

Securitatea centralei de la Zaporojie s-a transformat într-una dintre cele mai serioase preocupări ale comunităţii internaţionale după invazia rusă în Ucraina, în contextul în care regiunea a fost bombardată în mai multe rânduri, atacuri de care ruşii şi ucrainenii se acuză reciproc.

Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite