SUA: Cozi la votul anticipat în Los Angeles, Cleveland și New York. Joe Biden are un avans de aproape 8 procente în sondaje

25 octombrie 2020, 15:03

Președintele Statelor Unite este unul dintre cei peste 55 de milioane de americani care au votat anticipat în cadrul alegerilor prezidențiale americane ce se vor încheia pe 3 noiembrie. Donald Trump a purtat masca când a ajuns într-o bibliotecă, la secția de vot.

În mod tradițional, statul Florida, cu cei 29 de electori ai săi, este considerat crucial pentru victoria în alegeri, în condițiile în care, în ultima sută de ani, nici un candidat republican nu a ajuns la Casa Albă fară să fi ieșit victorios aici.

La New York, unde se poate vota anticipat pâna pe 1 noiembrie, oamenii stau la cozi pentru a vota.

Analiștii politici nu au ajuns la un consens cu privire semnificația reală a acestei prezențe masive la vot înregistrată de la deschiderea urnelor, pe 7 octombrie. Unul dintre motivele votului anticipat ar fi acela că americanii vor sã evite riscul de infectare cu noul coronavirus, care a făcut peste 223.000 de victime în SUA.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă