Un grup organizat din Suceava, care şantaja transportatori ucraineni, a fost destructurat

Transportatori ucraineni șantajați
Transportatori ucraineni șantajați
25 mai 2023, 23:08

De anul trecut până acum, gruparea ar fi constrâns transportatorii ucraineni să plătească periodic o taxă de protecţie și erau amenințați cu acte de violenţă. Persoanele şantajate erau convinse că pot desfăşura, în judeţ, activităţi de transport de persoane pe traseul Cernăuţi (Ucraina) – Aeroportul Internaţional „Ştefan Cel Mare” Suceava, doar dacă plătesc această taxă, anunță IJP Suceava.

“Pentru a controla activitatea desfăşurată de transportatori, cel puţin un membru al grupului infracţional organizat s-ar fi deplasat în zona aeroportului în intervalele de timp în care ar fi aterizat sau ar fi decolat curse aeriene internaţionale”, se arată în comunicatul IJP Suceava.

Grupul infracţional organizat ar fi obţinut astfel aproximativ 10.000 de euro pe lună de la transportatorii ucraineni.

Patru persoane au fost duse la audieri, la DIICOT Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către DOS din Poliţia Română.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Biroului Rutier Suceava şi Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, precum şi al jandarmilor din cadrul IJJ Suceava.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă