Suedia ridică restricțiile de călătorie în România

26 august 2020, 21:20

Suedia continuă deschiderea către Europa și a anunțat că de mâine nu mai este valabilă atenționarea privind călătoriile neesențiale în România, Bulgaria și Olanda, emisă la mijlocul lunii martie pentru a preveni răspândirea COVID-19.

Anterior, Ministerul de Externe de la Stockholm a luat o decizie similară pentru alte 22 de state.

Se mențin însă restricții pentru 9 state din Uniunea Europeană, printre care Cipru, Slovenia sau Malta, dar și Marea Britanie până pe 9 septembrie cel mai devreme. Iar pentru țările din afara continentului, până la jumătatea lunii noiembrie.

Și autoritățile din Germania au anunțat schimbări în ce-i privește pe cei care vin din zone de risc. Guvernul va suspenda testarea gratuită obligatorie, începută la începutul lunii august, din cauza aglomerării laboratoarelor. Germania face la această oră 900 de mii de teste săptămânal.

În locul testelor obligatorii, toți cei care vin din zone de risc, lista pe care sunt și 15 județe din România și Capitală București, vor avea obligația să stea cel puțin 5 zile în carantină. După această perioada pot merge să-și facă un test contra cost și dacă rezultatul este negativ să iasă din izolare.

Oficialii germani mizează pe încheierea perioadei de vacanțe și care va aduce o stabilizare a epidemiei.

În ultimele săptămâni numărul cazurilor a crescut alarmant, majoritatea covârșitoare fiind persoane care au venit din străinătate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite