Suplimentare cu 750 de posturi în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021

Suplimentare cu 750 de posturi în învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021
Suplimentare cu 750 de posturi în învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021
8 octombrie 2020, 21:13

Urmare a hotărârii aprobate astăzi, numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv în învățământul special, în centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, este de 286.710 posturi.

Reglementarea stabilită de Executiv are ca scop asigurarea dreptului la educație al elevilor, în contextul în care, noul an școlar a început în condițiile prevăzute de starea de alertă. Mai exact, organizarea activităților didactice pe durata stării de alertă presupune dispunerea unor măsuri stricte de igienă și distanțare socială, fapt care determină micșorarea efectivului de elevi la clasă și creșterea numărului de clase, implicit a numărului de posturi.

În anul 2020, cheltuielile bugetare se vor face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educației și Cercetării. În viitorii ani financiari, cheltuielile bugetare se vor realiza cu încadrarea în fondurile aprobate prin legile bugetare anuale.

Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de autoritate de stat, în conformitate cu prevederile art. 32 din Constituția României, republicată, și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin, prin punerea în aplicare a cadrului legal și prin asigurarea exercitării dreptului fundamental la educație, în condițiile stării de urgență și ale stării de alertă.

În acest sens, a fost emisă OUG nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, prin care au fost instituite măsuri specifice de protecție a elevilor și a personalului din învățământ, pentru ca activitatea didactică să se poată desfășura în condiții de siguranță sanitară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite