Roger Federer (36 de ani, 2 ATP), a fost eliminat în sferturile turneului de Grand Slam de la Wimbledon după ce a fost învins în cinci seturi, 2-6, 6-7 (5), 7-5, 6-3, 13-11, de sud-africanul Kevin Anderson (32 de ani, 8 ATP).

De 8 ori campion la Wimbledon, Federer, cap de serie numărul 1 pe iarba londoneză, a cedat la capătul unui meci care a durat peste 4 ore.
Federer a câștigat primele două seturi 6-2, 7-6 și s-a aflat în control și în setul trei, când a ratat chiar o minge de meci pe serviciul lui Anderson. Federer și-a pierdut apoi serviciul, iar Anderson a închis setul.
Elveţianul, victorios în 20 de turnee de Mare Şlem, ultimul Openul Australiei, în ianuarie, nu mai pierduse înainte de semifinale la Wimbledon din 2013. El a ratat astfel câștigarea celui de-al 9-lea trofeu la Wimbledon.
Anderson a obținut cea mai importantă victorie a carierei și-l va întâlni în semifinale pe câștigătorul meciului Milos Raonici - John Isner.
În cealaltă semifinală, sârbul Novak Djokovic (21 ATP) va întâlni câştigătorul meciului dintre actualul N.1 mondial, spaniolul Rafael Nadal, şi argentinianul Juan Martin Del Potro (4).