Sute de fermieri au intrat cu tractoarele în Paris pentru a protesta faţă de interzicerea pesticidelor

Tractoare în Paris
Tractoare în Paris
8 februarie 2023, 11:24

Protestul fermierilor francezi vine la o lună după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că statele membre UE nu au dreptul de a acorda derogări de la interdicţia europeană privind tratamentul seminţelor cu neonicotinoide, inclusiv în circumstanţe excepţionale invocate în special pentru a-i proteja pe cultivatorii de sfeclă.

Aproape 500 de tractoare şi peste 2.000 de fermieri” sunt aşteptaţi să defileze până pe Esplanada Invalizilor, din centrul Parisului, potrivit FNSEA, principalul sindicat al fermierilor francezi. „Aceste interdicţii repetate şi lipsa de acţiune a guvernului de a sprijini numeroase sectoare ameninţă producţia agricolă”, a adăugat FNSEA într-un comunicat de presă comun cu Asociaţia cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Franţa (CGB) şi organizaţia tinerilor fermieri (JA).

Sindicatele susţin că importul de culturi din ţări care nu trebuie să respecte aceleaşi restricţii privind utilizarea pesticidelor ameninţă locurile de muncă din Franţa. Reprezentanţii fermierilor urmează să se întâlnească în cursul dimineţii cu ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau.

În schimb, al treilea mare sindicat al fermierilor francezi, Confédération paysanne, nu s-a alăturat protestului de miercuri. Într-un comunicat de presă, acest sindicat de stânga a criticat organizarea unor manifestaţii de protest „pentru a putea utiliza în continuare neonicotinoide şi a refuza orice progres ecologic”.

Ultima mare mobilizare a fermierilor francezi a fost organizată în 27 noiembrie 2019, când aproximativ 1000 de tractoare au organizat o operaţiune de tip „melc” pe şoselele de la periferia Parisului.

Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite