T. Meleșcanu, despre condiționarea fondurilor UE de statul de drept: O încălcare grosolană a prevederilor din tratate și a principiilor UE
01 Februarie 2018, 21:17
(actualizat 01 Februarie 2018, 21:42)
(actualizat 01 Februarie 2018, 21:42)
| Știrile TVR
România şi Polonia sunt împotriva condiţionării fondurilor europene de situaţia statului de drept şi a independenţei justiţiei, au declarat la Bucureşti miniştrii de externe din cele două ţări. Teodor Meleşcanu a amintit că România contribuie la bugetul comunitar - şi astfel finanţările europene sunt un drept câştigat, nu o favoare.
Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu: "Din punctul meu de vedere ar constitui o încălcare grosolană nu numai a prevederilor din tratate, dar şi a principiilor fundamentale ale UE care au ca un obiectiv fundamental solidaritatea şi asigurarea convergenţei între economiile statelor membre. În mod evident, politica de fonduri de coeziune, politica agricolă comună sunt instrumente pentru a creşte convergenţa dintre economiile ţărilor mai dezvoltate din UE şi ţările noastre. Nu este într-adevăr niciun fel de operă de caritate".